K·N·R

K·N·R Cf. [N·R]

Anat. Frente grande, enorme. 2. f. Anat. Frente. 3. p. ext. Mil. Frente de combate.

(Y) eḳǎnǎr (ǎ), pl. iḳănǎrǎn, m. aum.; (WE) eḳănnăr (ă), aḳănnăr (ă), pl. iḳănnărăn, m. aum.; (Y, WE) teḳănărt (tă), pl. tiḳănăren (tə), f.; (G) teḳănert (tă), pl. tiḳăneren (tə), f. || s.

Mil. Conducir al frente del ejército. 2. Mil. Ponerse al frente del ejército.

(WE) səḳḳənnər || vb. caus.

Mil. Acción y efecto de conducir al frente del ejército. 2. Mil. Acción y efecto de ponerse al frente del ejército.

(WE) asəḳḳənnər (ə), pl. isəḳḳənnirăn || n. vb. caus. m.

Mil. Hombre que conduce la tropa al frente de combate.

(WE) asăḳḳănnar (ă), pl. isăḳḳănnarăn || adj. vb. caus. m.

Antr. Nombre propio de hombre.

(Y) Akănaru (ă) || m. sing.

____________

DHEAI, s. v. canario, ria.

Vide Canārii.